În data de 15 august 1971, președintele SUA, Richard Nixon, a susținut un discurs televizat care a schimbat finanțele globale mai profund decât majoritatea reformelor economice din secolul trecut. Acesta a anunțat suspendarea convertibilității dolarului american în aur. Măsura urma să fie temporară. Dar nu a fost niciodată întoarsă.

Decizia a încheiat o epocă în care valoarea monedelor era direct legată de aur, inaugurând un sistem în care banii se bazează în mare măsură pe încrederea în economii, bănci centrale și guverne.

După 55 de ani, merită să ne întrebăm ce a însemnat cu adevărat această schimbare. Nu doar pentru economia globală, ci și pentru investitori.

 

Când banii erau susținuți de aur în mod real

În cea mai mare parte a istoriei moderne, banii au fost mai mult decât un simplu mijloc de schimb. Au reprezentat angajamentul că puteau fi schimbați cu o anumită cantitate de aur.

 

 

Forma finală a acestui sistem a fost ordinea monetară de la Bretton Woods, instituită după cel de-Al Doilea Război Mondial. Dolarul american era convertibil în aur la un curs fix de 35 de dolari pe uncie troy, în timp ce celelalte monede majore erau raportate la dolar. Sistemul a adus stabilitate comerțului mondial, o volatilitate scăzută a monedelor și o încredere puternică în sistemul financiar internațional. În același timp, a limitat sever capacitatea guvernelor de a crea bani noi fără o creștere corespunzătoare a rezervelor de aur.

Această disciplină a fost cea mai mare forță a sistemului și, în cele din urmă, motivul căderii sale.

 

De ce a trebuit să se încheie standardul de aur?

În anii 1960, Statele Unite au finanțat războiul din Vietnam, programe sociale extinse și o economie în creștere prin deficite bugetare din ce în ce mai mari. În economia globală intrau mai mulți dolari decât puteau susține rezervele de aur americane.

Odată ce unele țări au început să solicite aur fizic în schimbul dolarilor lor, a devenit clar că sistemul era nesustenabil pe termen lung.

Prin urmare, decizia lui Nixon nu a fost cauza problemei, ci punctul culminant al acesteia.

Din 1971, trăim într-o lume a monedelor fiduciare: bani a căror valoare nu este susținută de metale prețioase, ci de încrederea în politica monetară și de puterea economică a fiecărei țări.

Acest sistem a facilitat reacția la crizele economice, a permis o creștere economică mai rapidă și a sprijinit dezvoltarea piețelor financiare. Dar a eliminat și o frână naturală asupra creșterii masei monetare și a datoriei publice.

 

Ce ne spun ultimii 55 de ani?

Istoria nu poate fi evaluată pe baza unui singur indicator. Cu toate acestea, unele tendințe sunt imposibil de ignorat.

Datoria publică în majoritatea economiilor avansate a atins niveluri istorice. Datoria globală a crescut la 353 de trilioane de dolari, reprezentând 305% din PIB-ul global. Bilanțurile băncilor centrale s-au extins de mai multe ori în urma crizei financiare din 2008 și a pandemiei de COVID-19, atingând niveluri fără precedent. Masa monetară a crescut într-un ritm care ar fi fost de neimaginat cu doar câteva decenii în urmă.

Și prețul aurului a cunoscut o schimbare dramatică. Până în 1971, prețul a fost fixat administrativ la 35 de dolari pe uncie troy. În prezent, este de multe ori mai mare. Cu toate acestea, traiectoria sa a fost departe de a fi una liniară. Aurul a trecut prin mai multe perioade prelungite de creștere și corecție, reflectând inflația, politica monetară, conflictele geopolitice și crizele economice.

 

Prețul aurului

 

 

Sunt întrebat adesea dacă aurul este scump astăzi. În opinia mea, întrebarea mai relevantă e următoarea:

„Este aurul cu adevărat scump sau doar monedele de hârtie și-au pierdut o parte din puterea de cumpărare în ultimii cincizeci și cinci de ani?”

Pentru mine, această schimbare de perspectivă este una dintre cele mai importante moșteniri ale anului 1971.

 

De ce aurul încă își are un loc în portofoliile moderne?

Aurul nu e o investiție care generează în mod regulat randamente, așa cum fac acțiunile sau obligațiunile. Rolul său este diferit. Este un activ care nu reprezintă o datorie pentru nimeni – nici pentru un guvern, nici pentru o bancă centrală – și a cărui ofertă nu poate fi majorată după bunul plac. De aceea, e adesea considerat o rezervă de valoare.

Acțiunile băncilor centrale susțin această perspectivă. În ultimii ani, acestea s-au numărat printre cei mai mari cumpărători de aur. Într-o lume marcată de tensiuni geopolitice în creștere, datorii ridicate și incertitudini, acestea își diversifică rezervele într-un activ care nu reprezintă o creanță față de o altă țară sau instituție.

 

Achizițiile de aur ale băncilor centrale

 

 

Importanța crescândă a aurului nu se reflectă doar în achizițiile efectuate de băncile centrale. În unele state din SUA, aurul și argintul au revenit, de asemenea, parțial în sfera mijloacelor legale de plată în ultimii ani. Utah a deschis calea în 2011, adoptând o legislație care recunoaște aurul și argintul ca mijloc legal de plată, permițând utilizarea acestora pentru achitarea datoriilor și, în multe cazuri, a impozitelor de stat. În anii care au urmat, alte state (printre care Arizona, Wyoming, Oklahoma și Texas) au introdus sau sunt în curs de a introduce măsuri similare. Acest lucru nu semnalează o revenire la standardul de aur sau înlocuirea dolarului american. Cu toate acestea, e un semn interesant că, chiar și la mai bine de o jumătate de secol după ce metalele prețioase au încetat să stea la baza sistemului monetar, acestea continuă să se bucure de încrederea unor segmente ale publicului și a legiuitorilor.

Dacă cei mai mari administratori de rezerve monetare din lume consideră aurul o componentă strategică a portofoliilor lor, este logic ca și investitorii privați să ia în considerare rolul pe care l-ar putea avea în gestionarea propriei averi.

Aurul nu e nici un rival pentru investițiile în acțiuni, nici un instrument pentru speculații pe termen scurt. E unul dintre pilonii unui portofoliu diversificat, menit în primul rând să protejeze puterea de cumpărare și valoarea activelor în perioadele de incertitudine sporită.

 

De ce este logic să investiți în mod regulat?

Pe termen lung, nu toată lumea va reuși să identifice momentul potrivit pentru a cumpăra. De aceea, investițiile regulate devin din ce în ce mai răspândite și în aur fizic. La fel ca în cazul fondurilor mutuale sau al ETF-urilor, împrăștie achizițiile în timp, uniformizează prețul de cumpărare și reduce influența emoțiilor asupra deciziilor de investiții.

Pentru majoritatea gospodăriilor, e și mai accesibil decât să facă o achiziție cu o singură cumpărare a unui lingou de aur mai mare. Economiile pe termen lung în aur de investiție completează în mod natural alte strategii de investiție axate pe crearea și protejarea bogăției.

 

Când tradiția întâlnește tehnologia

Investițiile în aur fizic s-au schimbat semnificativ în ultimii ani. În trecut, însemna în primul rând să cumperi lingouri și monede și să le păstrezi într-un seif. Astăzi, investitorii se așteaptă la același nivel de confort pe care îl cunosc de la serviciile financiare moderne.

 

 

Aceasta e direcția în care evoluează și IBIS InGold. Sistemul InGold PAY^® combină investiția obișnuită în aur fizic de investiție cu tehnologia digitală. Clienții nu doar își construiesc o rezervă de active pe termen lung, ci dobândesc și capacitatea de a-și utiliza în mod activ aurul. Aceștia pot utiliza în mod flexibil valoarea deținută în aur pentru a răspunde nevoilor curente, fie pentru cheltuieli neprevăzute, fie pentru tranzacții zilnice.

La peste cincizeci de ani de la sfârșitul standardului de aur, aurul recapătă una dintre caracteristicile care i-au fost asociate în mod natural timp de secole. Nu servește doar la păstrarea puterii de cumpărare a activelor, ca refugiu sigur și stabilizator al unui portofoliu; noile soluții înseamnă că poate fi din nou folosit ca mijloc de plată.

Inovațiile de acest fel reprezintă următoarea etapă în dezvoltarea investițiilor în metale prețioase. Viitorul constă nu numai în deținerea de active valoroase, ci și în posibilitatea de a le utiliza în mod convenabil, sigur și eficient, în viața de zi cu zi.

 

Aniversarea sfârșitului standardului de aur nu e doar o amintire a unei decizii istorice importante. E, de asemenea, o oportunitate de a aprecia cât de profund s-a schimbat lumea banilor în ultimii cincizeci și cinci de ani. Sistemele monetare, instrumentele băncilor centrale și tehnologiile care modelează finanțele moderne s-au schimbat.

Cu toate acestea, aurul și-a păstrat poziția excepțională chiar și în acest mediu. Timp de milenii, acesta a fost un activ care nu reprezintă pasivul niciunui stat și a cărui valoare nu depinde de încrederea în deciziile politice. Prin urmare, nu e surprinzător faptul că băncile centrale din întreaga lume continuă să-și extindă rezervele de aur și că aurul și argintul au dobândit din nou statutul de mijloc legal de plată în unele state americane. Aceasta nu e o revenire la standardul de aur. Dimpotrivă, confirmă faptul că rolul aurului se poate adapta la condițiile în schimbare și poate rămâne relevant chiar și într-o epocă a monedelor digitale, a plăților instantanee și a tehnologiei financiare moderne.

Poate că aceasta e cea mai importantă moștenire a anului 1971. După 55 de ani într-o lume a monedelor fiduciare, e clar că importanța aurului nu doar a rezistat, ci, în multe privințe, crește din nou.